Decizia luată de Comisia de Apărare din Senat după ce Dragnea a cerut să fie audiat

Decizia luată de Comisia de Apărare din Senat după ce Dragnea a cerut să fie audiat
Publicat: 13/02/2018, 15:05

„Vă citesc din Constituția României, articolul 64, alin. 4: . Eu vă propun ca acest subiect să fie discutat într-o ședință comună, Cameră-Senat”, a solicitat senatorul PSD Nicolae Moga.

Supusă la vot, cererea social-democratului a fost aprobată cu șapte voturi „pentru” și două abțineri.

Liberalii propuseseră audierea lui Liviu Dragnea, președintele PSD, în baza art. 15, lit. d) din Regulamentul de organizare și funcționare al Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională a Senatului, pe tema declarațiilor legate de activitatea Serviciului de Protecție și Pază.

„Noi considerăm că atât timp cât planează asupra unor instituții anumite susțiciuni, este foarte important ca cel care lansează în spațiul public astfel de afirmații, în speță dl. deputat Liviu Dragnea, să vină să ne precizeze, să aducă dovezi, astfel încât interviurile dumnealui să nu fie numai simple povești pescărești, ci să vedem dacă sunt susținute de povești”, a declarat senatorul PNL Nicoleta Pauliuc.

Propunerea PNL a fost respinsă cu cinci voturi „împotrivă” și patru „pentru”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut...
Cum arată apartamentul de 2460 de metri pătrați al lui Ion Țiriac. Detaliile din interior...
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
GALERIE FOTO Comoara din pădure: o femeie a descoperit într-un hambar abandonat 50 de mașini...
Povestea emoționantă a lui Patrocle, câinele căutat de toată România. Este căutat cu disperare de...
I-a turnat zilnic soțului înălbitor în cafea. Ce s-a întâmplat cu bărbatul la scurt timp:...
La ce salariu visează o angajată care ia acum minimul pe economie. "În mână, fără...
Descoperirea secolului! Breaking news!
Dovezile găsite acasă la Alexandru Piscan, presupusul spion al rușilor: fotografii și filmări detaliate de...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Comisia Europeană: Cote d'Or, Milka, Oreo, Ritz, Toblerone s-au vândut la preţuri mai mari în...
Un COSMONAUT de TOP este CONVINS că NU suntem singuri în Univers
Rămâi FĂRĂ PERMISUL de conducere. Șoferii au interzis să facă asta pe trecerea de pietoni
Locul de muncă plătit regește, cu până la 100.000 dolari pe an. Ce trebuie să...
Ireal cât au ajuns să coste sicriele și locurile de veci în 2024
Răspunsul Gabrielei Cristea pentru urmăritorii care îi spun că fetele ei nu sunt aranjate întotdeauna:...
Imagini rare cu Mădălina Ghenea din adolescență. Dovada supremă că a fost de-o frumusețe răpitoare...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Vulturii și‐au schimbat traseul de migrație pentru a evita războiul din Ucraina
×